marți, 9 octombrie 2012

Consilierul local PDL, Florin Neag este primul donator în Campania de fundraising

Campania de fundraising <Multumesc. Astazi, ZAMBESC! a început de două zile şi am strâns prima sumă de peste 500 lei. Această Campanie se va concentra pe diverse tehnici de donaţie: donaţii strânse din obiectele scoase la vânzare în cadrul expoziţiilor, donaţii salariale, donaţii individuale, donaţii de obiecte necesare derulării Proiectului şi donaţii strânse cu ocazia organizării ’’Click Tee’’ , ziua de 5 noiembrie, în care sunt invitaţi medieşenii, la un ceai special, alături de dulciuri, la sediul Centrului, de la ora 17.00. 

’’Campania de fundaraising <Multumesc. Astazi, ZAMBESC!> a adus astăzi, 10 octombrie, primele zâmbete, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Mediaş. Prezent la deschiderea oficială a Proiectului ’’Şansa de a da un click – terapie prin muzică, lectură şi joc!’’, alături de alţi consilieri judeţeni şi locali, consilierul PDL, Florin Neag a promis că va dona indemnizaţia pe o lună, pentru a sprijini înfiinţarea unui centru cu computere şi internet, a unui Colţ de Lectură şi a unei Ludoteci. Şi iată că acest moment a sosit. La două zile de la deschiderea campaniei de strângere de fonduri, în prezenţa directorului Mircea Brînda şi a echipei de specialişti ai Centrului, consilierul local, Florin Neag a donat peste 500 lei, primind în schimb un sticker cu mesajul <Multumesc. Astazi, ZAMBESC !> ’’, comunică Antonela Sofia Barbu, Voluntar de profesie în Programul Fundaţiei Vodafone. 


 ’’Aşa cum am promis, am venit să sprijin acest Proiect şi să donez indemnizaţia mea o lună, pentru a se putea realiza toate activităţile propuse în luna septembrie. Am făcut un gest pentru a mă apropia de aceşti oameni aflaţi în nevoie şi voi lipi sticker-ul primit pe maşină, pentru că înseamnă legătura mea cu cei din Centrul de Recuperareşi Reabilitare şi cu acest Proiect ce vine în ajutorul beneficiarilor de aici’’, comunică Florin Neag, consilier local PDL.

’’Proiectul ’’Şansa de a da un click – terapie prin muzică, lectură şi joc!’’ se derulează timp 6 luni de zile şi se adresează celor 50 de beneficiari ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş (CRRPH). Donaţiile strânse în perioada 7 octombrie – 7 decembrie 2012 se vor îndrepta spre achiziţionarea următoarelor produse necesare Proiectului, pentru a deschide un Centru de calculatoare cu internet, un Colţ de lectură şi o Ludotecă: 3 computere, videoproiector, ecran de proiecţie, tablă, boxe, 3 căşti, 3 camere web cu microfon, cărţi, jocuri educative, materiale necesare organizării atelierelor de teatru de păpuşi, handmade, de lectură, educaţie nonformală. Campania de fundraising ’’Mulţumesc. Astăzi, ZÂMBESC!’’ este comunicată pe blog-ul www.astazizambesc.blogspot.com, pe site-ul www.dasib.ro, pe blog-ul http://voluntardeprofesie.ro, pe pagina de Facebook a Asociatiei Mediasul pentru Cultura, prin intermediul mass media si prin pliantele care se vor distribui în rândul celor care au posibilitatea să sprijine acest Proiect, derulat în cadrul Programului Voluntar de profesie al Fundaţiei VODAFONE România.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Sansa de a da un click ! © 2008. Design By: SkinCorner